Sfântul Valentin sau zombare?

Eu nu sărbătoresc această zi. Din diverse motive. Dar cel mai mult pentru că e o zi plină de fals. O zi când oamenii dacă nu spun cuvinte de iubire (dacă simt asta sau nu – nimeni nu se întreabă), nu sunt normali. Pentru că este o zi comercială. Pentru că aşa trebuie. Pentru că nu-mi plac sărbătorile împrumutate, mai ales de la americani. Pentru că dragostea nu e ceva ce se arată doar azi, pentru că dragostea nu se arată, ea se simte. Iar cel da alături o simte dacă e dragoste. Pentru că eu pot primi flori, pot oferi şi primi cadouri fără ocazii, doar pentru că cineva vrea să-i fiu alături. Pentru că pot mulţumi persoanei iubite în orice altă zi, nu când spun calendarele.

Şi ce modă a mai apărut la noi că prietenii, colegii, vecinii se felicită între ei cu această zi sau ocazie?

Ohhh, dar cum se laudă între ele fetele cu cadourile primite. Şi dacă vreo una alde mine spune că nu a primit nimic, vrei – nu vrei, te simţi nije plintusa.

Nu sunt împotrivă acestă zi să fie sărbătorită de alţii, dar măcar faceţi în aşa fel să fie veridic. Avem o ţară democrată şi fiecare face ce vrea. Ei, atunci am şi eu dreptul să refuz acest bullshit obicei băgat pe gât.

Mai jos am un video, trimis de un om bun care cred că va saluta acest post :)

Scuze celor ce nu înţeleg limba rusă.

Medicina de rahat din Moldova

Da, medicina din Moldova e de rahat. Şi în rahat. De mult timp. De când medicii nu ai nicio frică de lege. De când a omorî un om, sau chiar un copil, nu e ceva atât de groaznic. Ei padumaeş, cu unul mai mult sau mai puţin.

Dar nu e chiar aşa. Deloc chiar.

Priveam zilele trecute, cu înfrigurare şi un nod în gât,  cum aceşti “profesionişti” au omorât un copil. UN COPIL!!!

Nu credeam că voi scrie despre asta, dar nu pot. Pentru că din cauza a aceloraşi medici era să-mi pierd fratele. În 2002, maică-mea s-a adresat la medici (tot după ce a primit acest sfat de la un alt medic) să-i facă operaţie fiului său, care avea doar 12 ani. O operaţie simplă, pentru că septul nasului era un pic cârn şi dădea mici complicaţii.

Era o zi de marţi. La fel i-au spus că operaţia durează maxim o oră. Însă… peste ceva timp a fost anunţată că nu-l pot trezi din anestezie. Şi apoi a urmat un lanţ de promisiuni că totul va fi OK. Aha, sigur OOOOKKKK. Au dustrus copilul. Era precum o legumă. Paralizat. Nu mişca, nu vorbea, nu mânca. Nimic absolut. Şi asta a durat circa 2 luni, când a început a-şi reveni.

Apoi perioada de reabilitare a fost un calvar. Se chinuia copilul, se chinuia mama. Deşi eram toţi optimişti, în adâncul sufletului toţi  aveam o frică nespusă: nimic nu se va schimba. Dar, cu timpul, totul a revenit la normal. Consecinţele însă nu s-au lăsat aşteptate.

Dar… cine-i va întoarce mamei mele nopţile nedormite? Şi părul cărunt? De ce atât de tânără şi deja are păr cărunt şi riduri? Şi lacrimile? Şi durerile? Dar pentru frate-mio? Sănătatea lui mai e ce a fost? Cu siguranţă nu.

Nu ne-am adresat în instanţă. Pentru că atunci când îţi vezi copilul distrus, numai să te cari în instanţă nu ai chef. Şi apoi, legislaţia nu prevede mare lucru în acest domeniu. Deci, cam fără rost.

De ce aceşti medici nu fac o probă înainte de a injecta anestezia? Ori pentru ei asta e funny?

Şi nemaivorbind că în aceeşi secţie au murit doi copii anterior.

De cine naiba se tem aceşti medici? Asta e menirea lor? Asta au spus când dădeau jurământul? Jurăm să omorâm? Asta aţi spus, nenorociţilor?

Autobuzele şcolare japoneze

În timp ce autorităţile noastre se bat cap în cap cum să asigure autobuze şcolare pentru elevii care au rămas fără şcoală în sat/comună în procesul de implementare a aşa-zisei “reforme educaţionale”, în Japonia copiii au parte de aşa ceva.

Şi oare unde e dreptatea? De ce copiii noştri nu merită aşa autobuze? Că doar constituţia ah draga de ea :roll:  ne asigură dreptul.

Ce este prietenia

 ”A friend is a substitute to kill your time with only when you’re single.”

(from Karei’s “the Devil’s Dictionary”)

Mă tot bântuie deseori întrebarea ce e aia prietenia. Vremurile s-au schimbat, competiţia şi supraveţuirea sunt ceea ce vedem în ochii fiecăruia din noi. Goana după bani, interese, putere, şi alte valori deseori pune în umbră sentimentul ăsta numit prietenie.

Mai nou, am auzit că prietenia e bazată pe interese. Iar interesele pot lua diverse forme: materiale, necesităţi morale, profesionale, etc. Însă dicţionarul pomeneşte de interese doar în ultima definiţie când e vorba de prietenie:

PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune.

Şi tot căutând prin experienţe, analizând, am dedus câteva idei.

  • sunt prieteni care apar atunci când îţi este greu în viaţă. şi când durerea a trecut, nu mai ai nevoie de ei. şi-i arunci. sau dispar ei, precum un înger păzitor.
  • sunt prieteni care, oricât nu ar trece timpul, vei putea să te bazezi pe ei. chiar dacă nu i-ai văzut câţiva ani. când te revezi cu ei, ai impresia că nu aţi fost niciodată departe unul de celălalt. iar o neînţelegere trece uşor, chiar fără a căuta vinovatul.
  • sunt prieteni care apar nitam-nisam, parcă simţi nevoia lor. iar când îţi găseşti iubit(ă), nu mai ai nevoie de ei, dispari din viaţa lor. acum golul a fost umplut de altcineva. sau poate fi şi viceversa.
  • sunt prieteni cu care vorbeşti rar, despre lucruri banale, fără a intra în intimităţile unul altuia. însă ştii, eşti sigur că te poţi baza oricând pe acea persoană. şi că nu te va trăda niciodată.
  • sunt prieteni pentru care nu contează cum arăţi, nu contează ce orientare sexuală ai, lor nu le va fi ruşine să meargă cu tine alături pe stradă.
  • şi prieteni care cu prima ocazie îşi vor arăta colţii, te vor trăda.

Veţi spune că ăştia din urmă nu pot fi numiţi prieteni. De ce nu? Doar prietenia nu este ceva definit pe termen scurt, mediu sau lung. Odată ce a existat acest sentiment, a existat şi prietenia.

Unii categorisesc prietenii în: adevăraţi şi falşi nu. Oricum sunt prieteni.

Alţii numesc prieteni doar câţiva oameni, maxim 5 pe tot parcursul vieţii, dar care sunt prieteni de încredere.

Iar cea de-a treia categorie are mulţi prieteni, dar până la urmă majoritatea trag în ţeapă, pentru că cineva a fost naiv cândva.

Am privit filmul La vie en rose despre viaţa unei mari cântăreţe – Edith Piaf. Mi-a plăcut mult filmul. Şi mi-a plăcut şi mai mult atitudinea sa faţă de prieteni. Într-un ultim interviu a fost întrebată: “Care sunt prietenii Dvs. cei mai fideli?”. Răspunsul a fost unul pe măsură: “Prietenii mei toţi sunt fideli.”

Tunelul iubirii

Am primit un e-mail cu aceste poze. La început nu ştiam unde se află acest tunel al iubirii. Apoi am găsit: Ucraina. E incredibil. Dar adevărat. Şi miraculos de frumos. Nu? :roll: