Dindina

Zorii zilei şi apusul blogului

Dindina — Mon, 23 Jul 2012 08:11:41 +0000

În zorii unei zile extraordinar de frumoase, am decis: gata, apusul blogului meu a sosit – brusc, răvăşitor, dar fără regrete…

Cândva, cineva, încerca să mă ”convingă” că nu am nevoie de acest blog…mai cu forţa, mai cu binişorul…nu a reuşit. Pentru că decizia trebuia să-mi aparţină, pentru că trebuia să vină momentul de la sine, pentru că trebuia să se întâmple ce s-a întâmplat…pentru că golul din viaţă ce mi-l umplea blogul, acum este plin cu altceva…mult mai important, frumos şi…covârşitor.

P.S. Nu ştiu dacă e definitiv sau nu…e apus. Şi ca orice apus, are şi un nou răsărit…sau poate nu?

P.P.S. Mulţumesc cititorilor pentru tot, mai ales pentru răbdare.

Ciocolată pentru o promisiune

Dindina — Wed, 11 Jul 2012 06:37:22 +0000

Atenţiune atenţiune devoratorilor de ciocolată! Ce aţi face voi pentru o ciocolată faină, fină şi ultra extra mega bună?

Eu foarte multe. Şi ceea ce trebuie să facă aceşti oameni mi se pare o nimica toată. Voi ce ziceţi?

Post dedicat zilei internaţionale a ciocolatei.

Floarea în bătaia sorţii

Dindina — Tue, 10 Jul 2012 07:41:16 +0000

Fiecare floare e unică. Precum femeia.

Fiecare floare îşi are soarta sa. Precum femeia.

Unele sunt protejate, aranjate, cocolite, colorate, cochete, admirate, altele sunt aruncate fără a fi măcar privite, nepreţuite… Precum femeia.

Dar eu cred că viaţa fiecărei flori este predestinată. Precum viaţa femeii.

Unele stau la geam, aşteptând un dor. Unele stau pe masă, îmbogăţind decorul. Unele emană un parfum ameţitor, uneori fiind chiar fatale. Precum femeia.

Se zice că viaţa unei flori, sau longevitatea ei, depinde de cel care o dăruieşte. Dacă e din inimă oferită, atunci are viaţă lungă, poate bucura viaţa celui ce-a primit-o un timp îndelungat. Precum femeia?!

Relaţia tipică dintre el şi ea

Dindina — Thu, 21 Jun 2012 07:00:23 +0000

Stiu, toată lumea zice: “eu o să am o relaţie specială, bazată pe iubire şi încredere“. Însă, de cele mai multe ori o relaţie dintre un bărbat şi o femeie are cam acceaşi desfăşurare.

La prima întâlnire totul e perfect:

Urmează partea cea mai interesantă a relaţiei:

Apoi vine un moment în care fiecare se simte confortabil cu celălat:

Chiar mai mult, dispar orice bariere între cei doi:

Ceea ce duce la un declin al relaţiei:

Şi inevitabil se produce despărţirea:

Însă anumite sentimente nu se pot uita şi urmează împăcarea:

Iar în final se produce şi inevitabilul, căsătoria:

Sfârşit!

Animalul social

Dindina — Tue, 19 Jun 2012 08:18:33 +0000

Emoţiile sunt centru gândirii noastre.

Emoţiile nu sunt separate de raţiune, ci sunt fundaţia raţiunii pentru că ele ne spun se că apeciem.

Aşa că cititul şi educarea emoţiilor sunt activităţile centrale ale înţelepciunii.

Cum au luat naştere numele marilor companii?

Dindina — Fri, 15 Jun 2012 06:29:24 +0000

Vedem numele acestor mari companii zilnic, dar nu ştim ce înseamnă ele, de fapt. Care este provenienţa lor, cum au luat naştere?

În scopul de a vă ajuta să umpleţi acest gol de cunoştinţe, a fost făcută o listă vizuală de etimologii ale numelor companiilor celebre. Aceasta se bazează pe lista de aici, unde puteţi găsi, de asemenea, lista completă a companiilor şi originile numelor lor, care nu sunt menţionate în acest post.

Scandal în Japonia: Radioactivitatea, comparată cu furia feminină

Dindina — Wed, 06 Jun 2012 13:52:19 +0000

Un organism guvernamental japonez implicat în cercetări asupra energiei nucleare a prezentat marţi scuze pentru că a comparat fenomenele legate de radioactivitate cu felul de a se comporta al unei femei care se ceartă cu soţul său, relatează AFP.

Agenţia japoneză pentru energie atomică a şters de pe pagina sa de internet un text în care explica diferenţa dintre materiile radioactive, radioactivitate şi radiaţii printr-o analogie cu o femeie aflată într-un moment de furie.

Folosind ilustraţii, explicaţia preciza că urletele unei femei ar putea fi asimilate radiaţiilor, starea sa de nervozitate – radioactivităţii, iar femeia însăşi era comparată cu un material radioactiv.

“Vrem să prezentăm scuze pentru că am rănit unele persoane”, a afirmat un funcţionar, conform ediţiei de seară a cotidianului Yomiuri Shimbun.

Populaţia niponă este extrem de sensibilă la subiectul energiei nucleare după seismul şi valul tsunami de la 11 martie 2011 care au provocat accidentul atomic de la Fukushima, tragedie ce a rezultat în importante emisii radioactive în mediu şi a creat teamă în întreaga Japonie.

Sursa: www.realitatea.net

Pătratul în cerc

Dindina — Wed, 06 Jun 2012 05:15:41 +0000

Pentru că…

Pentru că o iubeşti. Crezi în iubire. Şi aşa cum eşti tu, aşa cum e ea, o iubeşti. O cuprinzi, o îmbrăţişezi, o săruţi, îi zâmbeşti. Şi eşti rău, pentru că ea vrea să te facă bun. Şi ţie iţi place. Tu iubeşti. Crezi, visezi, nu te vezi cu prietenii tăi, pentru că ea nu îi înţelege. Te cerţi cu ea, îţi spui poziţia, şi oricum ea rămâne corectă. Adevărul e că dreptatea e de partea ta. Dar tu o iubeşti, şi cedezi, şi nebunia ei o ierţi. Şi visezi. Ierţi tot. Măcar că ea nu-ţi iartă multe şi ea revine deseori la lucruri care le-ai şi uitat. Şi eşti sincer. Pentru că aşa trebuie să fii. Eşti deschis şi sincer. Pentru că crezi ca o viaţă tre să cunoşti omu. Şi sunt lucruri care ea nu le ştie despre tine. Dar tu crezi în frumos şi înţelegere. Şi eşti sincer, să-mi bag pătratu în cerc!

Şi te cerţi…pentru că iubeşti. Şi eşti prelucrat, dar nu-ţi dai seama, pentru că crezi şi iubeşti. Şi nu mai eşti tu aşa cum ai fost, nu mai eşti vesel. Îţi pierzi scopurile. Ai altele. Nu ale tale. Pentru că iubeşti? Cu greu, da pătratu greu intra în cerc…

Şi sunt încă multe lucruri…la TV priveşti cât de dăunătoare sunt telefoanele mobile. Dar nu te consideri afectat, pentru că 2-3 ore vorbite pe zi cu ea (pentru că tre să-i explici că la tine la lucru sunt fete, dar tu nu comunici cu ele şi nu flirtezi pentru că o ai pe ea) din dragoste nu afectează. Sentimentul ăsta frumos te protejează. Ai un cerc de protecţie…în care intră-ncet pătratu.

Prietenii tăi îi vezi tot mai rar, pentru că ai pe altcineva, cu care îţi petreci timpul. Şi timpul cela nu mai e aşa…deja nu mai ajungi să simţi iubire, dar te cerţi de ce totul ce se întâmplă, se întâmplă anume aşa cum se întâmplă. Asta e normal. În relaţie totul trebuie discutat. Prietenii o să aştepte. Toţi se ceartă. E normal. Pătratu se trasformă.

Şi tot ce se întâmplă în viaţa ta trebuie repetat încă odată în cuvinte. Nu cumva să scapi ceva din ce ai vorbit cu cineva. Tre să ştii tot unul despre altul. Ca să economiseşti timp şi spaţiu, dai parola ta la tot ce ai în lumea virtuală. Doar eşti sincer, nu ai secrete…

Şi iată când bagi pătratu ista, ii mai sare câteodată câte un colţ care nu vrea să intre, dar tre împins din nou! El tre să intre! El tre să intre, dar deja nu mai e pătrat…şi de aceea se întâmplă…că nu o mai cuprinzi aşa de des, nu o mai săruţi aşa de des, şi nu iubeşti….şi când sună telefonul te ia tremuriciu. De frică. Sau de încordare. Pentru că acum va fi o afirmaţie, la care tre să găseşti un răspuns cât mai logic şi cât mai adecvat, pentru că dacă nu va fi aşa, o să te cerţi. Şi oricum te cerţi. Şi strigi pe străzi, vorbind la telefon. Strigi pentru că nu te mai aude nimeni. Mai treci un curs de psihoterapie, pentru că te simţi depresat. Straniu…doar iubeşti! Vorbeşti cu un prieteni vechi, care te zbuciumă, şi te trezeşte şi înţelegi că el are dreptate. Şi-ţi revii! Până dimineaţă…pentru că dimineaţa tre să spui “Bună dimineaţa!”.Şi timp de trei ani deja ţi-ai antrenat intonaţia, ca aceste două cuvinte să sune aşa cum trebuie, “mai rotunjite”.Începi să vrei să fii singur. Nu cu prietenii, pentru că cu prietenii tre sa ieşi cu ea. Singur. Pentru că numai tu te înţelegi, tu te simţi, tu te auzi…tu ştii ce vrei…ce vrei. Începi să te gândeşti ce vrei? Unde mergi? Ce scopuri ai? Începi să îţi dai seama că vorbeşti mereu de nişte vise, scopuri, un viitor care nu îl simţi că e al tău. Şi te temi de el, pentru că în acest viitor cuvântul TREBUIE devine primordial şi totul e rotund! Şi-ţi dai seama că ţie îţi place pătratul…Ceva nu e în regulă…Şi vrei tot mai tare să fii singur…absolut fără nimeni…
Şi într-o zi, când în aceeaşi rutină te duci la aceeaşi cafenea în fiecare amiază să iei masa…zăreşti o chelneriţă…are un năsuc aşa de drăguţ şi mic…îşi strânge părul pentru că aşa e regula la cafenea. Un păr negru şi frumos. E josuţă, micuţă şi drăguţă…începi să observi că numai ea îţi doreşte poftă bună când aduce mâncarea comandată. Şi privirile voastre se întâlnesc des. Ea zâmbeşte cu colegele, dar când se uită la tine, vezi că se gândeşte cu totul la altceva. Şi inima îţi bate. Bate tare. Începi să îţi închipui dialoguri cu ea. Ai o voce tremurândă….pentru că ştii că faci păcat!….şi te rogi Domnului ca în clipa ceea să nu sune telefonul şi să trebuiască să ieşi să explici încă ceva. Şi de ce sunt lucrurile într-un fel da nu în altul, şi în timpul ăsta să te gândeşti ce glumă mai fac băieţii despre discuţiile tale lungi la telefon. Dar nu sună…şi tu urmăreşti chelneriţa cum defilează pe lângă tine. Aştepţi să te privească, ca tu sa îţi întorci privirea…îţi închipui discuţii cu ea…deşi nu ai deloc idee cine e şi cum e. Dar începe să îţi placă.Începi să visezi…inima îţi bate tare. După lucru te duci sa bei un ceai la cafenea. Singur. Nu pentru că vrei să faci o nebunie, sau un păcat. Dar pentru că acolo îţi place să visezi…pentru că îţi închipui că eşti fericit. Că nu te cerţi, că zâmbeşti, că săruţi…că îmbrăţişezi…şi îţi place cum bate inima tare pentru că ea te priveşte, pentru că amuş poate să sune telefonul…ţi se ridică adrenalina…Bagi mâna în buzunar şi scoţi pătratul cela boţit…îl priveşti lung…cum era el cândva şi cum e acum…e un lucru greu să obţii fericirea. Ai încercat-o fără să-ţi dai seama că bagi pătratu în cerc…nici tu fericire, nici pătrat. Măcar ceaiul a fost gustos.

Un prieten

Asigurare auto România vs. Republica Moldova

Dindina — Mon, 04 Jun 2012 11:21:48 +0000

Cine are maşină ştie despre ce vorbesc când am să pomenesc de sistemul bonus malus. În Republica Moldova nu există, din câte ştiu asigurătorii acum încearcă să pună cap la cap toate informaţiile ca să pună pe picioare aşa ceva, însă în România este de 2 ani de zile funcţional şi un prieten de-al meu l-a simţit pe pielea lui când, zilele trecute, şi-a reînnoit asigurarea RCA la el în ţară. Nu ştiu ce explicaţie poţi să dai când acu’ 6 luni ceri 170 RON pentru asigurare, acu’ 390 RON… I s-a explicat că a avut o daună cu care acum apare în sistemul tuturor asigurătorilor şi este penalizat, şi că e tânăr şi asta îl dezavantajează încă o data la tarif pentru că se presupune că tânăr este egal cu iresponsabil şi riscurile sunt mai mari. Acum săracul prieten face spume pentru mica avere dată pe asigurare şi, din câte s-a documentat, o să tot plătească pentru dauna asta vreo 2 ani ca să revină de unde a plecat. M-a uimit cel mai tare când mi-a zis ca în 6 luni, daca ai 3 daune, poţi să ajungi să plăteşti dublu asigurarea RCA iar ca să ajungi să primeşti cea mai mare reducere dată de sistem presupunând că nu ai avut nici o daună, adică 50%, îţi ia 7 ani. Corect sau nu ? Nu-i mai bine în Moldova, unde nu te urmăreşte nimeni cu chestiile astea ?

De ce nu fac copii?

Dindina — Fri, 01 Jun 2012 05:09:23 +0000

Azi 1 iunie, Ziua ocrotirii copilului, ca de orice sărbătoare, se acordă multă atenţie celui sărbătorit. Păcat că în restul zilelor se uită de ei. Poate nu de tot, dar deseori se întâmplă şi asta. Pentru că avem multe griji, nevoi, probleme.

Deseori mi se dă întrebarea: de ce nu faci un copil? e timpul deja, ce mai aştepţi?

Desigur, mă irită groaznic această întrebare, dar încerc să răspund cât mai calm. Răspunsul însă nu este cel ce aş vrea să-l dau. Pentru că am o întreagă teorie drept răspuns, dar câţi au timp să stea s-o asculte? Ştiţi şi voi, griji – nevoi – probleme.

De multe ori văd la TV copii abandonaţi de părinţi. Alţii, mai norocoşi (ori poate din contra), stau cu părinţii dar în condiţii groaznice, suportând foamea, violenţa, munca silnică, etc. Când văd aşa cazuri, mi se rupe inima. Şi în acele momente, mă gândesc că dacă aş avea bani, i-aş lua pe toţi la mine. Mai sunt momente (şi asta cam des) când spun: of, pentru ce mai sunt aşa mame? sau de ce aceşti părinţi pot face copii?

Eu încă nu fac un copil. Nu fac pentru că un copil înseamnă mult. Muuuult mai mult decât îşi imaginează unii. Nu e doar procesul de facere plăcut, dar şi procesul de creştere trebuie să fie plăcut. Din start. Altfel, creşte un copac chircit, în loc să crească un pom zvelt şi verde.

Un copil ca să-l fac, trebuie să pot să dau totul pentru el. Trebuie să renunţ la egoismul din mine. Eu asta încă nu pot să fac.

Pentru a avea un copil e nevoie de multă pregătire. Şi nicidecum nu vreau să-l fac pentru că aşa vrea mama mea, mama lui, rudele noastre, prietenii, sau doar pentru că a venit timpul. Unui copil trebuie să ai ce să-i dai. Şi nu vorbesc aici doar de lucruri materiale, ci, cel mai improtant – educaţie. Atenţie, dragoste, afecţiune, valori, etc. Pentru că a avea un copil – a creşte un copil – e precum ai crea o parte mică din univers, din viitor.

Un copil nu trebuie făcut doar pentru că aşa trebuie. Doar pentru că am făcut nunta şi următoarea treaptă e copilul, indiferent de pregătirea potenţialilor părinţi.

Iar cea mai importantă condiţie pentru a face un copil – este să te crezi un exemplu, să poţi fi un idol pentru copilul tău. Iar copilul să fie mândru (nu doar în copilărie, când nu-şi dă seama de unele lucruri), că are aşa părinţi. Pentru că, după cum spune şi un spot publicitar – Copiii văd, copiii fac.

La mulţi ani, dragi copii

P.S. Asta e teoria mea, viziunea mea. Nu ţin neapărat să coincidă cu a cuiva.