Medicina de rahat din Moldova

Da, medicina din Moldova e de rahat. Şi în rahat. De mult timp. De când medicii nu ai nicio frică de lege. De când a omorî un om, sau chiar un copil, nu e ceva atât de groaznic. Ei padumaeş, cu unul mai mult sau mai puţin.

Dar nu e chiar aşa. Deloc chiar.

Priveam zilele trecute, cu înfrigurare şi un nod în gât,  cum aceşti “profesionişti” au omorât un copil. UN COPIL!!!

Nu credeam că voi scrie despre asta, dar nu pot. Pentru că din cauza a aceloraşi medici era să-mi pierd fratele. În 2002, maică-mea s-a adresat la medici (tot după ce a primit acest sfat de la un alt medic) să-i facă operaţie fiului său, care avea doar 12 ani. O operaţie simplă, pentru că septul nasului era un pic cârn şi dădea mici complicaţii.

Era o zi de marţi. La fel i-au spus că operaţia durează maxim o oră. Însă… peste ceva timp a fost anunţată că nu-l pot trezi din anestezie. Şi apoi a urmat un lanţ de promisiuni că totul va fi OK. Aha, sigur OOOOKKKK. Au dustrus copilul. Era precum o legumă. Paralizat. Nu mişca, nu vorbea, nu mânca. Nimic absolut. Şi asta a durat circa 2 luni, când a început a-şi reveni.

Apoi perioada de reabilitare a fost un calvar. Se chinuia copilul, se chinuia mama. Deşi eram toţi optimişti, în adâncul sufletului toţi  aveam o frică nespusă: nimic nu se va schimba. Dar, cu timpul, totul a revenit la normal. Consecinţele însă nu s-au lăsat aşteptate.

Dar… cine-i va întoarce mamei mele nopţile nedormite? Şi părul cărunt? De ce atât de tânără şi deja are păr cărunt şi riduri? Şi lacrimile? Şi durerile? Dar pentru frate-mio? Sănătatea lui mai e ce a fost? Cu siguranţă nu.

Nu ne-am adresat în instanţă. Pentru că atunci când îţi vezi copilul distrus, numai să te cari în instanţă nu ai chef. Şi apoi, legislaţia nu prevede mare lucru în acest domeniu. Deci, cam fără rost.

De ce aceşti medici nu fac o probă înainte de a injecta anestezia? Ori pentru ei asta e funny?

Şi nemaivorbind că în aceeşi secţie au murit doi copii anterior.

De cine naiba se tem aceşti medici? Asta e menirea lor? Asta au spus când dădeau jurământul? Jurăm să omorâm? Asta aţi spus, nenorociţilor?

Autobuzele şcolare japoneze

În timp ce autorităţile noastre se bat cap în cap cum să asigure autobuze şcolare pentru elevii care au rămas fără şcoală în sat/comună în procesul de implementare a aşa-zisei “reforme educaţionale”, în Japonia copiii au parte de aşa ceva.

Şi oare unde e dreptatea? De ce copiii noştri nu merită aşa autobuze? Că doar constituţia ah draga de ea :roll:  ne asigură dreptul.

Unde eşti tu, Ştefan doamne?

Încă de la liceu ţin minte foarte bine cum profesoara de istorie ne spunea, repeta şi tot repeta: turcii au fost cei mai răi cotropitori ai neamului românesc, dar niciodată nu au reuşit să ne subjuge uşor şi pentru mult timp. Iar cel mai biruitor domnitor dintre toţi a fost Ştefan cel Mare.

Aşa mi s-a întipărit, aşa ştiu şi acum. Desigur, acum văzând alte fapte şi realităţi, ştim că cei mai răi cotropitori nu au fost nici pe departe turcii. Dar asta deja e altă poveste. Să revin eu la oile mele :D .

Turcii acum câteva sute de ani au încercat să ne cotropească prin metode caracteristice acelor timpuri. Vremurile s-au schimbat.
Cu globalizarea asta deja îi avem ca fraţii pe turci (hehe, da de unde? pe naiba! or spune mulţi). Relaţii comerciale, mai puţin comerciale, ne fac să fim mai toleranţi. Să ducem bani în Turcia (la mare, la soare :roll: ), să aducem bani din Turcia (investiţii făcute în Moldova). Să ducem fete în Turcia, să aducem băieţi din Turcia. Şirul poate fi continuat. Dar eu o să mă opresc la partea cu banii care vin din Turcia.

Ştim cu toţii ce e aia Leogrand. Un hotel mare, luxos, unde multe din zveozdurile din Moldova îşi făceau nunţile şi alte evenimente.
Personalul e compus din cetăţeni din Moldova. Pe când capii sunt turci. Da da, turci din Turcia. Turci care îşi bat joc de angajaţii moldoveni. Care dau salarii de nimic. Deja şi la stat ca un funcţionar public să munceşti e mai bine plătit. Turci care fac reduceri de personal pentru a face economii. Care dau sarcini aproape imposibile pentru a te face să scrii cerere de demisie. Turci care, după ce ai lucrat la ei câţiva ani buni cu un salariu nici pe departe cel mai bun, 6 zile/săptămână, nopţi şi weekend-uri nedormite pentru scrierea rapoartelor inutile, îşi spun în faţă că nu ai făcut nimic, că eşti de prisos. Turci care au demolat un monument istoric fără să le pese de nimic. Turci care nu sunt verificaţi dacă respectă legislaţia, codul muncii şi alte coduri. Turci care îşi fac de cap cum vor.

Dar autorităţile noastre dorm. Dorm atât de bine că nu-i clinteşti cu nimic. Mai ceva ca ursul iarna. De ce se întâmplă asta? Pentru că …

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Japonia acum, reînviată din cenuşă

Au trecut 8 luni de când a avut loc cutremurul masiv şi tsunami, care a devastat coasta de nord-est a Japoniei. În jur de 20.000 de oameni sunt morţi sau dispăruţi. Mai mult de 800.000 de case au fost complet sau parţial distruse. Catastrofa a ruinat întreprinderi, drumuri şi infrastructură. Societatea japoneză Crucea Roşie estimează că circa 400.000 de oameni au fost strămutaţi.
Chiar jumătate de an mai târziu, puteam observa că există semne vizibile de progres. O mare parte din moloz a fost îndepărtat sau cel puţin adunat în grămezi mari. În oraşul-port Kesennuma, multe dintre bărci aduse pe străzi de tsunami au fost scoase din oraş. Majoritatea persoanelor evacuate s-au mutat din sălile de sport din licee în adăposturi temporare sau apartamente.
Agenţia de ştiri Kyodo News (Japan) a distribuit un grup de fotografii uimitoare: o combinaţie care arată trei scene. Prima scenă este chiar după cutremur şi tsunami, apoi trei luni mai târziu şi, în final, modul în care arată acum.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Miyagi, Wakabayashi, Sendai.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Miyagi, Kesennuma.

 

Nordul Japoniei, Prefectura Miyagi, Natori.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Miyagi, Ishinomaki.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Iwate, Otsuchi.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Miyagi, Iwanuma.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Iwate, Otsuchicho.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Miyagi, Kesennuma.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Miyagi, Aeroportul Sendai.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Miyagi, Ishinomaki.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Miyagi, Higashimatsushima.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Fukushima, Portul Matsukawaura în Soma.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Iwate, Rikuzentakata.

Nord-estul Japoniei, Prefectura Fukushima, Iwaki.

Mită? Nu este o problemă

Acum câteva zile am participat la prezentarea unui studiu efectuat de către organizaţia non-guvernamentală “Alternative internaţionale de dezvoltare”, finanţat de proiectul Băncii Mondiale “Ameliorarea competitivităţii”. Studiul a fost efectuat la cererea Ministerului Economiei. Integral îl puteţi citi aici CODB_2011_rom final.

Mita nu este un fenomen extraordinar pentru Moldova. De fapt, nu este un fenomen extraordinar pentru ţările sărace, în special. Şi fiecare din noi a fost nevoit să ofere mită, pentru a fi lăsat să intre la medic, pentru a obţine nuş’ce act oficial, pentru a trece nuş’ce comisie, şi pentru multe altele nuş’ce. 

Dar, citind acest raport, m-a uimit un fapt: cetăţenii noştri nu mai văd în acest fenomen o problemă. În zadar ne mai plângem că vrem să oprim darea şi luarea mitei, când aceşti peşti mari şi mici, numiţi antreprenori, oferă mită (şi nu sume mici), şi pentru ei nu este o problemă, sau chiar dacă este, este una nesemnificativă.

Vrei să obţii autorizaţie pentru construcţii şi reparaţii? Facem! :roll:

Vrei să obţii o licenţă, sau ai licenţă şi vrei să o perfectezi? Facem şi asta! :roll:

Dar poate este vreo problemă privind procesul de obţinere a autorizaţiilor? Nu este, cel puţin nu este mita. Că ce, ai scos din buzunar, ai dat, ai rezolvat, ai plecat. Uşor, convenabil, rapid. :roll:

Şi poate pentru antreprenori chiar este o problemă nesemnificativă, uneori inexistentă. Dar ce ne facem noi, cei care nu avem cifre de afaceri în spate? Care pentru a da mită trebuie să scoatem din buzunar o pondere bunicică din salariu? Dar ce face un om de la ţară, care are un venit atât de… mizer?

Atitudinea face totul, iar atâta timp cât nu considerăm a avea o problemă, nu vom căuta soluţie.

Din studiu însă, e clar: problema există, chiar dacă nu pentru toţi.